In doi...

Capitolul 4 - Monolog in miez de noapte

2008-07-20T14:56:00.000-07:00

Afara e noapte de ceva timp. Stelele, ca niste gaurele in perdeaua intunecata tesuta de luna dupa care era ascuns Soarele, sunt singurele care lumineaza neincetat toate chipurile ce hoinaresc nebune prin noapte... E intuneric si in sat, e intuneric si in camera. Doar chipul lui e luminos, doar inima lui mai tremura linistea din camera. Sta in pat intins, insa nu poate dormi. Inima tanarului e la fata dar gandul lui nu e la ea, caci gandurile tanarului sunt ocupate cu chipul fetei, chip ce e singura pata de culoare din fata ochilor lui.

"De ce nu ma lasi sa dorm scumpa mea? O sa fiu obosit maine..."

Fata zambeste dulce si nu zice nimic. De dormit insa tanarul nu poate dormi. Cu o tresarire de picioare arunca plapuma de pe el. Intinde mainile pe cearsaful matasos, si cu laba piciorului mangaie acelasi cearsaf sifonat.

"Ce mult as vrea sa fii langa mine acum."

Timpul trece peste tot in jur, insa la el in camera totul pare sa fi inghetat. Se ridica din pat si se indrepta spre geam, pe care il deschide. Parfumul noptii amestecat cu parfumul florilor din gradina intra in camera si-l inneaca pe tanar, trup si suflet… Visator, priveste pierdut pe geam, cautand parka din priviri sa o zareasca pe tanara… Zambeste, amintidu-si ca acelasi lucru il facea de fiecare data cand ea se ascundea in padure, printre copaci… Cu mana dreapta, cu degetele toate, isi mangaie buzele. Inchide ochii si zambind, sopteste: “ Mi-aduc aminte ce dulce a fost primul sarut… ” . Deschide ochii si inchide geamul. Fara sa clipeasca, isi da pijamalele jos si ia niste haine care-i sar in drum. Iese pe usa fericit, cu scopul de a se duce la fata… Era 02 noaptea, si tanarul era la poarta casei fetei. Cand sa sara gardul, un fulger ii ingheta tot trupul. “ Oare e bine ce fac? Nu are de ce sa se supere pentru ca mi-e dor de ea… E tarziu totusi… Dar e vina ei ca nu am adormit pana acum... ” . Sare gardul, si se apropie incet de casa fetei, si de geamul de la camera ei. Cainele il cunostea si il intimpina cu chef de joaca. “ Nu acum, mai tarziu… Acum vreau doar sa-ti vad stapana. ” Cainele se retrage incet in cusca lui, parka lasand cale libera tanarului. Fereastra fetei e la 2 m de el… “ Sa bat in geam, sau sa arunc cu pietricele? Hmmmm… ” . Isi facu curaj si se apropie de geam in care batu cu mana. O data, de doua ori… Fata se trezi si inca somnoroasa deschise geamul.

- Ce-i cu tine aici?

- Mi-era dor de tine, si vroiam sa te vad… Scuze daca te-am trezit.

- Pai... ce credeai, ca nu dorm?

Fata zambi si se apleca pe fereastra si-l saruta pe tanar.

- Acuma intelegi de ce am venit? Mi-era dor de buzele tale.

- Minciunele scumpule, ti-era dor de mine toata... Nu doar de buzele mele.

- Sari pe geam? Ca e asa cald afara, si stelele parca cer sa fie numarate.

- Stai sa ma schimb.

- Nu, sari asa cum esti.

- Bine, dar daca mi-e frig, sa stii ca ma invelesc cu trupul tau.

- Ma sacrific, ca de obicei, pentru tine...

Fata zambi si sari pe geam in bratele tanarului. Lua cu ea o patura si cei doi se duc in gradina, la umbra unui copac, loc din care Luna se vedea rasarind din spatele unui deal din departare. Stelele se vedeau si ele, dar cei doi nu le numarau…

- Parca ziceai ca o sa numaram stele iubitule.

- Pai asta si fac eu. Numar stelele din ochii tai.

- Minti. Ma privesti ca si cum as fi tot ce ti-ai dori pe lume, nu numeri stele.

Era o liniste dulce intre cei doi… Era un colt de rai doar al lor, un colt de rai la umbra unui copac. Tanara se cuibarise la pieptul tanarului. El o privea parca incercand sa-si imagineze cum a putut trai fara ea. Tanara inchise ochisorii ei frumosi, si se lasa dusa de miile de vise nascute de ei in putinul timp petrecut impreuna.

- A venit momentul sa pleci, nu-i asa iubito?

Fata deschide ochii incet, si nu spune nimic. Stie ca timpul a trecut, si ea nu poate ramane. Dar atat de multe se leaga de un banal raspuns, un raspuns ce pluteste in gandurile ambilor, insa odata rostit, poate spulbera doua inimi deodata. Fata se ridica de la pieptul tanarului si intoarce spatele la acesta. Isi cuprinde genunchii cu mainile.. privirea o arunca departe, printre stelele ce palesc pe rand… Tanarul se apropie incet de fata, si o ia in brate, atent ca si cum ar strange un bibelou. Fata se moaie toata, si se intoarce, si il ia in brate pe tanar.

- Da iubitule, a venit momentul sa plec…

Cei doi se strang in brate doar cu trupurile. Inimile lor sunt departe, pierdute odata cu visele lor. Niciunul nu plange, niciunul nu zambeste… Cei doi se stranga in brate si nu-si mai dau drumul. Fiecaruia ii e teama ca odata terminata imbratisarea, si povestea lor se va termina. In linistea de inmormantare dintre cei doi, imbratisarea incepe s fie din ce in ce mai rece, si parca ii obliga sa se desparta.

- Nu vei putea niciodata sa fugi de mine.

- Nici nu vreau sa fug de tine. Esti al meu si nu vreau sa te las sa fii al altcuiva.

- Nu stiu cum sa fiu al altcuiva. M-am nascut sa fiu al tau, si asa voi fi mereu.

- Mi-e dor de noi... Mi-e dor sa fim doar doi... In coltul nostru de rai.

- Te voi astepta noapte de noapte la umbra aceasta. Aici ma vei gasi mereu. Inchide ochisorii inainte de curcare si gandeste-te la mine, iar inima ta va gasi singura drumul spre inima mea…

- Nu vreau sa plec!

- Dar trebuie iubito. Stiu, si inteleg… O sa-mi fie dor de tine.

Tanarul se in departeaza din bratele fetei, lasandu-se parca purtat departe. Fata simte asta, si in trage inapoi pentru un sarut, un ultim sarut. Buzele celor doi dau sa se intalneasca, ochii lor dau sa se inchida, inimile lor dau sa se atinga o uitima data. Se face liniste, si timpul ingheata… Mii de ganduri trec in fiecare secunda prin mintile celor doi… insa nu le dau importanta. Amandoi vor acel sarut, amandoi tanjesc dupa el. Buzele li se intalnesc,inimile lor tresar. Sarutul lor e ca si primul lor sarut, un sarut dulce ca roua diminetii, cald ca si cum ar saruta o raza de soare. Nu trec nici cateva clipiri, si tanarul deshcide ochii… ceva sarat si totusi cald ii atinse buzele. Privi fata si zari o lacima la contul ochilor ei. Tanarul da sa se opreasca si sa-i stearga lacrima, dar nu indrazneste. Inchide ochii si zambeste, stiind ca ea il iubeste… Fata zambeste si ea, simtind ca a privit-o… Sarutul se opreste si cei doi se indeparteaza timid, inca tanjiund unul dupa buzele ceiluilalt. El, cu palma lui, sterge lacrima fetei, dar nu o arunca, o pastreaza pe deget.

- O picatura de apa in care s-a scurs si un pic din sufletul tau.

- Pastreaz-o iubitule, caci lacrima aceea e o lacrima speciala… E lacrima in care am scris ca te iubesc, si ca voi fi mereu a ta. Ca doar suntem sot si sotie…

- Intreaga poiana ne e martor, nevasta.

Fata zambeste si pune un dotic dulce dulce si inocent. Tanarul rade si se ridica de pe patura. Fata il trage inapoi.

- Ti-am dat voie sa te ridic?

- Nu, dar ma gandeam sa fug de tine cat mai am timp.

- Nu mai ai scapare scumpule. Dupa ce ca te-am asteptat atat de mult si ti-am scris atatea scrisori, acuma vrei sa pleci?

Cei doi se retrag la umbra copacului. Tanara se cuibareste inapoi la pieptul baiatului. El priveste pe cerul inca instelat, ca si cum ar privi un film, fiecare moment din timpul petrecut de cei doi… si zambeste lung. E bucuros ca ea e langa el, e fericit ca a avut ocazia sa o iubeasca. Intoarce privirea in jos, si vede fata cu ochii inchisi, si cu un zambet dulce pe buze. O saruta pe frunte si se aseaza incercand sa ii faca sa fie cat mai comod si mai cald fetei. Ea reactioneaza ca o pisica, si se cuibareste si mai mult la piepul baiatului. Timpul trece peste cei doi, dar ei nu ii da importanta. Sunt amandoi in coltul lor de rai.

Fata ridica ochii la el si privindu-l timid, ii spune baiatului: “ Trezeste-te odata ca are nevoie tatal tau de tine in curte. ” . Tanarul tresare si realizeaza ca a visat. Zambeste si se ridica in picioare. “ Vin imediat. Doua minte sa ma trezesc si eu.” . In mintea lui, visul inca e intiparit. “ A fost doar un vis oare? A fost frumos. Abia astept sa i-l povestesc…” . Se spala repede pe ochi, se imbraca si iese pe usa. O lumina puternica era afara, o alta lume decat cea din visul lui. Inchide ochii si zambeste, si se avanta in lumina, stiind ca undeva, in acea lume, e iubita lui…

Capitolul 3 - Continuarea unui vis frumos

2008-07-16T09:06:00.000-07:00

"As vrea sa stau la umbra unui copac, in mijlocul padurii. Copacul sa fie batran si sa treaca un izvor cu apa calda pe langa el... Langa izvor sa fie o tufa mare de ghiocei si viorele care se scalda in razele firave ale soarelui, ce patrund printre ramurile dese ale copacilor... Tu sa te uiti pierduta pe cer, fara griji, fara vise, fara dorinte, desenand animale din norii pufosi ca zapada...", asa incepe visul ei... Timpul trecuse si ziua de maine aparu pe nesimtite. Cei doi ajunsera la locul ales de baiat. Acum doar visele ii mai stapanesc pe cei doi, visele si sentimentele. Dupa mult timp, cei doi sunt din nou impreuna si totodata liberi, liberi sa viseze ca si cand ar fi fost copii din nou.

Baiatul inchide ochii si asculta vocea padurii. Cu mana lui, tanarul cauta timid mana ei printre firele de iarba... Iarba framata la atingerea lui plecandu-se usor, parca dorind sa fie mangaiata toata. O atinge fara ca ea sa-si dea seama... pielea ei e mai fina decat a crezut vreodata... Ea ii simte atingerea si trage repede mana, ca si temandu-se de ceva. Se ridici in picioare si cu ochii ei mari se uita la mine si-i sopteste, fara sa il priveasca:

- Prinde-ma daca poti!

Incepe sa fuga de el razand... Se cufunzi in izvorul cu apa ca si cristalul... Pestii se uita mirati la ea si parca zambesc... El se uita uimit o secunda la ea fara sa-si dea seama ce se intampla... Se decide sa sara dupa ea... Dupa multe eforturi si zeci de litri de apa aruncati de tanara in chipul baiatului, si miile de zambete nascute, o prinde in bratele lui.... Se face liniste. O ridica din apa in bratele lui. Nu-si poate lua ochii de pe ea. In privirea ei se citeste o oarecare teama, si totusi o fericire de nedescris... Inima-i tresare si zambetul ei incalzeste tot... O ia in bratele lui si se aseaza pe iarba frageda, moale, proaspata... In acel moment ea era regina padurii, ea si numai ea, numai ei doi si nimic altcineva, invaluiti in vise, dorinte, sperante si presarati cu fericire...

Ceva din ea totusi o impiedica sa viseze pana la capat... ceva impiedica filmul sa se mai deruleze ... O cuprinde iar teama, dar el e prea fericit ca sa vada... Il inlatura de langa ea... El se uita mirat...

- Ce este? Ce ai? Ce s-a intamplat?

Nu raspunde nimic si se ridica, dar cu dezinvoltura imi spune:

- Uite ca m-ai scapat!

Da sa o prinda de mana, dar ea si-o trage repede inapoi... insa el observa cum in mana ei s-a strecurat un ghiocel... Se uita la el si-i vine sa mi-l arunce in fata... Il priveste cu teama, il priveste cu tristete, si totusi se privesc unul pe altul ca si cum ar fi tot ce ar avea nevoie... Incearca sa se apropie de ea, ca un copil ce vede pt prima data in viata o minunatie... Ii atinge varful degetelor... apoi obrajii sai fierbinti de frica dar si de pasiune... se apleaca. Tanara ia in palma apa rece rece si o arunca spre el... ei nu i-a placut niciodata sa se lass usor si vrea sa lupte... incepe sa zambeasca precum un copil ce stie ca a facut o boacana...

Cand i-a aruncat apa pe chip, el a ramas aplecat, cu ochii in pamant... Ea incepe sa zambeasca, dar el ii intoarce spatele... Da sa puna mana pe el, dar atunci el se intoarce, o apuca de mana si o trage in apa cu el... Amandoi erau uzi din cap pana in picioare... Tanara nu mai zambeste. A pus un botic dulce. El zambeste si-i arunca o palma de apa in fata, si-i da un pupic pe obraj. Ea isi dorea mai mult si totusi nu stia cum sa i-o arate... Cu o voce de copil caruia nu ii dai o bomboana cand ti-o cere se uita la el si-i zice:

- Te urasc!!! ...

Apoi zambeste dulce... El se apropie de fata, ca si cum ar vrea sa dea in ea numai cu saruturi dulci si mangaieri multe... Tot ce vrea e sa o rasfete... Ii place.

Incepe sa o atinga. Ea roseste si totusi il lasa... Se apropie de ea, o tine de maini, se apropie cu buzele de ale ei, ca si cum provocand-o sa il sarute. In timp ce se apropie, vorbeste cu ea ca si cum fortand-o sa il faca sa taca cu buzele ei... Zambeste si il priveste in ochi. Lasa privirea in jos dar el ii ridica chipul cu mana lui. E la un milimetru de buzele ei... In gandul ei e doar o intrebare. "Oare cat de dulci sunt? Daca ma saruta, eu ce fac?" ...

Ea zambeste necontenit dar ii e si teama. Totusi, o clipa mai tarziu nu mai zice nimic... nu mai zambeste, nu plange, nu sufera. Inchide usor ochii si asteapta... Cand vede ca ea inchide ochii, el ia o mana de apa si i-o arunca in fata... Ea tresare si totusi nici macar nu-i da sansa sa scoata un cuvant ca o si saruta, ca si cum ar fi ultima oara cand ar face-o... Lui ii e teama sa deschida ochii... "Ce dulce e!", isi spune in gand... Ii e teama ca deschizandu-i, ea va disparea... Pentru ei, timpul a stat in loc, nimic nu mai misca. Pana si padurea s-a indragostit de acestia. Visele au un sfarsit, asa e, dar ei puteau face din clipe mii de vise... Temator, deschide ochii in timp ce se indeparteaza de buzele ei. Ca si cum l-ar pierde, ea strecoara mana prin spatele lui...

Acum se privesc in ochi si se saruta. Apropierea e mai intensa caci parca si sufletele lor se unesc... Adie un vanticel primavaratec. Se cuprind unul in bratele celuilalt, caci sunt uzi si nu isi dau drumul la buze...

- Ce dor mi-a fost de tine... iubitule.

El zambeste si ca un puisor se cuibareste la pieptul ei. Zambind, el ii sopteste:

- Nu mai vreau sa plec de aici... si pe tine clar nu te mai las sa fugi!

- Poate ca nu trebuia sa te las sa ma prinzi, ca-mi placea sa ma fugaresti...

Se uita uimit la vorbele ei si incepe sa rada...

- Te-as fi fugarit iubito si printre nori si stele daca ai fi fost ingeras... Dar nu conteaza, acum stiu ca te pot prinde... Asa ca nu are rost sa fugi de mine. Dar poti incerca.

Rade de vorbele lui, si il saruta... Incet, se lasa cuprinsa de caldura din inima lui, se lasa invaluita de sentimente. Mana cu ghiocelul i se deschide incet, si floarea cade in apa... Isi doreste sa-l testeze. Deodata sare de la pieptul lui si fuge mai repede ca pana acum... El ramane mirat... Credea ca se joaca. Credea ca glumeste si totusi ea nu glumea, chiar a fugit. Acum venea randul lui. Ea a apucat-o pe o carare printre copaci si tufe...

Tanarul se face ca pleaca... Din departare il zareste intorcandu-se. Da sa-l strige si totusi se opreste. "Oare m-am inselat, oare am visat ca proasta?", erau intrebarile din gandul ei... Atunci aude un tipat puternic:

- TE VOI GASI!!! ...

Se intoarce si fuge spre ea cu toata puterea... Tanara explodeaza de bucurie si isi continui alergarea. Rade si striga:

- Te prind... si te pap din cap pana la picioaruse... te umplu de saruturi, asa ca fugi cat te tin puterile!

Ea se ascunde... El se opreste din alergat. Nu o gaseste cu privirea. Ma uita cu atentie in jur si o zareste cu coada ochiului, dar se face ca nu a vazut-o... Ea se uita in jur de dupa trunchiul copacului si aude:

- Unde esti scufita rosie?

- Undevaaaaaaa lupule....

Tasnesti de acolo intr-o clipita. Stia ca o priveste pe ascuns... Acum era convinsa ca impartasea aceleasi sentimente si totusi vroia sa-l mai streseze un pic. Avea inca ghiocelul... fugea, dar lasa urme... arunca cate o petala in urma ei...

Printre frunze, tanarul greu zareste urmele albe de zapada lasate de petalele ghiocelului... Le culege cate una, parca incercand sa-l refaca. La un moment dat se opreste urma, dar nu stia unde e. Nu o zarea... Dintr-o data tanara sari de dupa un copac in spatele lui, si il sperie. Arunca in ea cu petalele de ghiocel si ii zice tinerei fara sa o priveasca:

- M-ai speriat...

Apoi o saruta. Se opreste o secunda din sarut, dar nu se indeparteaza de ea, si ii zice:

- De data asta, nu mai pleci nicaieri.

Si astea fiind spuse, tanara se lasa incet jos, pe frunzele moi, si el deasupra ei... O saruta in continuare... nu mai simtea tremur in buzele tinerei, ci simtea doar fericire in inima ei... Ochii nu-i mai tinea inchisi. Avea curajul sa il priveasca in ochi, ce-i straluceau de fericire, o stralucire mai puternica decat razele soarelui la mijlocul zilei intr-o zi de vara sau mai tare ca lumina lunii in noptile geroase cu luna plina... Tanarul se pierde in ochii fetei.

Stia doar e a lui... stia doar ca e a ei... si cu toate ca stia atat de putin, se simtea cel mai fericit om de pe pamant. O avea acolo langa el acum, si nimic altceva nu mai conta. Se opreste din sarutat. Isi trag amandoi rasuflarea...

- Ti-a fost dor de mine? , intreaba tanara.

- Nu ai fost plecata niciodata!

Niciunul nu mai privea cerul. Se priveau in ochi. Visele incep sa curga, dorintele capata contur, timpul se pierde in nepasarea lor...

- O sa mai fugi de mine? , intreaba tanarul zambind...

- Nu voi putea fugi nicicand din inima ta ... desi poate voi mai evada uneori din bratele tale... sunt doar a ta si ca sa fug... va trebui sa ma alungi din inima ta!

- Sa stii ca mi-a fost dor sa te simt langa mine... iubita mea!

Timpul se scurge apasator si nepasator... Cei doi incercau sa traga de fiecare secunda. Soarele isi revarsa la un moment dat razele asupra ei.

- Doamne, ce frumoasa esti!, spuse tanarul soptind.

Lumina parea sa-i urmeze fiecare contur al picioarelor, al mainilor, al sanilor, al chipului... E ca si cum Soarele o mangaia. Baiatul o trage de mana mai aproape de el.

- Ce ai patit?, il intreba fata uimita si totusi zambind.

- Mi-era dor de tine, ii raspunde tanarul.

Defapt el era gelos pe acea lumina. O vroia numai pentru el. Fata se ridica si intinde mana baiatului.

- Vino cu mine!, ii spune ea zambind.

Se ridica si o urmeaza...

- Unde mergem?, intreba curios el.

- Nu stiu, dar sigur o sa fie un loc frumos, imi raspunde privindu-l cu tandrete.

Atunci el se opreste si o trage de mana. Oprita din mers si fara sa apuce sa intoarca capul, baiatul o ia in brate; picioarele i se ridica incet de pe pamant…

- Mereu ai stiu ce vreau, raspunde tanara zambind.

Ii era atat de bine cu fata la pieptul lui. Ea se simtea ca o regina; se cuibarise la pieptul lui ca un puisor, dar il privea cu niste ochi de ingeras, atat de inocenti...

Cei doi merg un timp si ajung intr-o poiana. Era atat de multa lumina... O lasa incet sa coboare din bratele lui si in secunda in care a atins iarba cu picioarele, tanara se descalta si incepe sa priveasca tot ce era in jurul ei... Mii de culori, mii de de sunete, mii de minuni. El privea o singura minune, fata, si simtea ca se indragosteste de ea mai mult cu fiecare secunda...

- E atat de frumos aici!!!, striga invartindu-se printre fluturii ce zburau uimiti in jurul ei si florile ce parca incercau sa se fereasca de ea.

- Asa e, striga baiatul catre ea. Esti cea mai frumoasa, rosteste el incet, sa nu-l poata auzi.

Tanarul paseste in poiana si se indreapta spre fata... Ea parca era intr-o alta lume, o lume plina de lumina si invaluita in culoare... Cand sa ajunga langa ea, aceasta sari pe el si amadoi cad la pamant... Ea era jos si el deasupra lui. Baiatul se simtea ca un copil mic, care urma sa fie sarutat pentru prima oara. Il priveste si zambeste. El roseste pe loc ...

- Nu te radea :( , ii spune cu o voce de baietel rasfatat.

- Nu radeam iubitule, doar ca esti asa de dulce!

Ea zambeste si se intoarce de sub el… si-l pune pe acesta la pamant. Acum ea era deasupra. Fata se ridica si fara sa se dea de deasupra lui, il saruta. El inchide ochii si ridica incet trupul dupa buzele ei. Ajung amandoi trup langa trup, cu mainile lui in palmele ei, cu buzele lui lipite de ale ei, cu inimile lor batand ca una, intr-o armonie perfecta. Se lasa agale langa baiat, si raman unul cu capul pe mana celuilalt, intinsi pe iarba, privind cerul albastru si atat de limpede, incat pe fundul lui se vedea luna. Norii parca se opreau deasupra celor doi sa ii priveasca pe cei doi… zambeau dupa care isi vedeau de drum ...

- Putem sa ramane toata viata aici? , intreaba baiatul cu un tremur in voce.

- Inimile noastre se intalneau mereu intr-un loc precum acesta, si se vor intalni mereu si de acum in colo, iubitul meu!

El zambeste si tace. Intoarce capul intr-o parte si o priveste cum se pierde printre norilor si raze de soare.

- Unde te gandesti? , o intreaba zambind pe chip.

- La noi , ii raspunde si intoarce si ea capul spre el.

Fata se ridica incet si isi pune capul pe pieptul lui. El se ridica un pic, sa stea mai bine si trece mana prin parul ei. Ea isi aseaza ureche pe inima lui.

- Ce tare bate!

- E din cauza ta, scumpa mea!

Tanara se ridica uimita si totusi putin speriata si il intreaba:

- Dar eu ce ti-am facut?

Se vede ca glumeste, asa ca intra in jocul ei.

- Mi-ai furat inima si doar cand esti langa mine, inima mea se mai intalneste cu mine. Si acum bate asa de tare pentru ca e bucuroasa sa ma revada!

Ea zambeste si sare pe el. Tanarul se lasa incet pe spate. Ajung cu buzele aproape lipite. Niciunul dintre ei nu da sa-l sarute pe celalalt.

- Vreau sa te sarut, scumpa mea!

- Si cine te opreste? , ii raspunde zambind.

Atunci el se ridica repede si o trage dupa el.

- Te invit la un vals!

- Accept, dar numai daca te descalti si tu!

Se descalta si incep sa danseze. Totul parea sa se opreasca in jurul lor… toata viata si agitatia din poiana disparu si totul era acum o scena, in care doar doi indragostiti dansau. Muzica? O dadea vantul ce se furisa printre crengile copacilor, parca dand glas padurii. Reflectoarele? Soarele era sus pe cer, la datorie. Spectatorii? Mii de vietati si sute de plante acum toate reduse la tacere. Totul era asa cu trebuia. Totul era perfect.

Dansau si se priveau cu toata dragostea din inimile lor. Nu isi puteau lua ochii unul de pe celalalt.

- Esti atat de frumos iubitule! Dar nu stii sa dansezi deloc.

- Esti atat de frumoasa iubita mea, dar sa stii ca m-ai calcat de zeci de ori pana acuma!

- Uratule!

- Frumoaso!

Zambesc amandoi si se lasa purtati de acordurile melodiei ce se auzea in fundal din padure.

- Nu ai vrea sa fii sotia mea? , o intreba tanarul timid cu vocea tremuranda.

Ea nu raspunde si nu se opreste in dans, doar zambeste si incepe sa se uite in orice alta parte decat ochii baiatului. Nici el nu ma opresc din dans, insa ceva il facea sa se teama.

- Iarta-ma, nu stiu ce m-a apucat!

- Si eu te iubesc mult de tot! , ii raspunde fata simtind teama din glasul tanarului.

Atunci fericirea ii umple tot trupul baiatului...

- Hai sa ne casatorim acum, aici!

Se citea emotia pe chipul ei.

- Dar cum aici? Nu avem nimic , raspunde ea surprinsa.

- Avem tot ce conteaza, pe noi!

El ia doua flori de papadie si face doua inele. Se aseaza in genunchi si o intreaba:

- Vrei sa fii sotia mea? La bine si la rau, bla bla bla?

Se face liniste ...

- da.

Tanarul abia isi putea conteni zambetul insa vroia sa pastreze un aer de seriozitate. Da sa-i puna inelul pe mana fetei. Ea ia repede celalalt inel si ii spune:

- Ridica-te!

El se ridica surprins. Ea se aseaza in genunchi in fata lui si il intreaba:

- Vrei sa fii sotul meu? La bine si la rau bla, bla, bla?

Atunci zambesc si raspund:

- DA.

Ii pune inelul pe mana si se ridica de jos. Tanarul da sa o sarute, dar ea il tranteste la pamant.

- Doar nu suntem in biserica si pot sa te sarut cum vreau eu! , ii spune in timp ce el o privea surprins.

Baiatul zambeste si inchide ochii... Cei doi se saruta fara sa le pese de timpul ce se scurgea… se saruta fara sa conteze daca mai era cineva pe acolo… se saruta caci se iubeau enorm de mult. Cortina se trage incet peste poiana, insa actorii nu parasesc scena. Pentru ei, nu mai e o poveste copiata de undeva. E povestea lor, e viata lor, e "Doar noi doi"...

Soarele se face tot mai mic, umbrele se fac tot mai lungi si stelele incep incet sa apara pe bolta candva albastra... Luna isi face timid aparitia, temandu-se sa nu fie vazuta de Soare, care se lasa incet in vazduh, trist caci nu si-a vazut luna in acea zi... "De ce nu o pot vedea? Mi-e atat de dor...", sunt vorbele ce se pierd in vazduh odata cu lumina Soarelui. "Mi-e teama sa nu ma indragostesc de el... eu doar arunc totul in intuneric, pe cand el...", sunt gandurile ce le aduce Luna din intuneric.

Cei doi indragostiti sunt aproape iesiti din padure.

- Ce pacat ca ziua are doar 24 de ore, dar ce bine ca ai fost azi langa mine." spuse tanarul.

- Ce pacat ca viata nu e nesfarsita dar ce bine ca vei fi langa mine oricat va mai dura, raspunse ea.

Padurea se termina si casele incepeau sa capete forma. Glasurile oamenilor si zgomotul masinilor incepea sa acopere fundalul. Peste cei doi, se lasa incet o cortina invizibila.

- Si... am ajuns, spuse tanarul.

Era locul unde se separau drumurile catre casele lor...

- Ne vedem maine? , intreba tematoare fata.

- Nu stiu, depinde de vreme , raspunse zambind el.

Tanara lasa capul in pamant si incepu sa dea cu pumnii incet in pieptul tanarului.

- De ce... de ce... de ce..., e tot ce spunea ea.

O lacrima ii aparu in ochi. Tanarul o stranse tandru la pieptul lui.

- Stai linistita, ma ai si ma vei avea toata viata.

- Dar o sa-mi fie dor de tine... , sopti tanara ridicand incet din pamant ochii ei umezi.

- Esti o rasfatata!... ii raspunse baiatul zambind.

- Daca tu m-ai invatat asa..." ii sopti fata.

- Uite, mai stam putin acolo sus pe deal. Ce zici? ...

- Bine, dar cu o conditie. Ma duci in spate pana sus...

In gandul ei, tanara era gata sa renunte la aceasta conditie. El zambind se intoarce la fata si se aseaza in genunchi, invintand-o parca sa-i sara in spate. Ea nici nu apuca sa se razgandeasca, ca si sari in spatele lui.

- Sa mergem..., spuse atunci tanarul ridicandu-se incet si zambind...

Fata isi lasa incet capul pe spatele lui, simtindu-i mirosul pielii, un miros atat de familiar... Din cand in cand, il saruta pe gat, parca din dor de el... "Ce frumos ii miroase pielea si ce fina e... Nu vreau sa se mai opreasca...", erau singurele ei ganduri, era tot ce-si dorea ea.

- Iubito, ai adormit?

- Nu, doar visam cu ochii deschisi. Si cred ca visez si acum pentru ca vad cel mai frumos lucru de pe pamant si e doar al meu.

- Am ajuns. Vino la pieptul meu..., ii sopteste zambind.

Tanara se dadu jos si veni langa el. Capul ei era acum pe pieptul lui, mainile ei erau ocupate cu mainile lui. Trupul ei era amortit si totusi inima ii batea atat de tare. Amandoi priveau pierduti intregul sat, cu agitatia de jos, cu fumul ce se ridica necontenit catre cer, cu oamenii ce fiecare ascundea bucurii si suparari, cu oameni falsi si rai dar si cu oameni mereu zambareti si buni, se vedea cu Soarele se pierde incet in vahzduh si lumina lui se retragea de pe sat precum un cersaf de pe un pat... Tanarul ridica ochii catre cer. Ea intoarse atunci chipul catre el, vrand sa-i spuna ce bine ii e acolo, dar se bloca. Ingheta trup si suflet in timp ce-l privea pe tanar, care era ca un inger pentru ea in acel moment. Doar aripile ii mai lipseau.

- Te iubesc atat de mult, ii spuse fata atunci.

Tanarul intorce privirea catre ea, si o vede privindu-l ca si incremenita. O saruta atunci lung si fata se topi ca un cub de gheata.

- Si eu te iubesc scumpa mea... Ia spune-mi, iti place aici?

- Da, si as sta toata viata daca mi-ai cere-o!

El zambi. Fata se cocolosi apoi la pieptul tanarului, rasfatata de vorbele lui, vrand sa se bucure de fiecare secunda...

- Le-am promis parintilor tai ca le voi aduce fata inapoi pana la lasarea intunericului. Hai sa coboram.

Tanara se ridica si se apropie incet de el. Erau trup langa trup de la varful picioarelor si pana la buze. Il saruta lung si apoi incepu sa fuga spre casa.

- Unde fugi? , striga tanarul uimit.

- Prinde-ma, caci altfel ma vei pierde!

El incepu atunci sa alerge dupa ea. Ajung in sat si totusi nu se opresc din fuga. Trec pe langa prieteni care-i privesc zambind, si totusi intreaba tematori: "Unde arde?"... Tinerii raspund din fuga si zambind: "Doar in inima mea..." . Tot satul stia de cei doi dar orice strain i-ar fi vazut, ar fi putu citi imediat dragostea din ochii lor.

Dupa un timp, tanara se opri. Ajunse in fata casei ei. La scurt timp o ajunse si el din urma. Cei doi se opresc 2-3 minute pentru a-si trage sufletul. Se privesc zambind si tanarul o ia in brate.

- Te-am prins, zambareato...

De sub mainile lui ce o tineau pe fata langa pieptul tanarului,

- Ce ma fac fara tine? , ii sopti ea.

- Sunt mereu cu tine iubito...

- Ne vedem maine iubitule?

- Da. Si o sa am o surpriza pentru tine.

- O supriza? Ce, ce, spune-mi ceeeee!!!

- Nu. Iti spun doar ca o sa-ti placa, ii raspunse tanarul zambind.

Tanara bucuroasa sari sa-l sarute pe tanar. Buzele lor se intalnesc, ochii lor se inchid. Tanarul strecoara incet, fara sa-si dea seama, mainile prin spatele fetei, vrand sa o tina cat mai mult si mai aproape de el. Tanara, fara sa realizeze, mangaia cu mainile ei chipul cald al tanarului. Se sarutau cu atata pasiune de parca ar fi fost prima oara, sau ultima oara. Era insa un sarut ce avea sa le tina de urat pana a doua zi.

- Somn usor iubito.

- Noapte buna iubitule!

Tanarul incepu sa se indeparteze cu fata la ea si cu spatele la drum.

- Vezi sa nu te impiedici.

- Nu ma impiedic. Am invatat toate pietrele pe de rost.

Fata zambi si ii arunca un sarut, sarut ce poposi in mainile tanarului.

- O sa-l pastrez pentru mai tarziu sa-mi aline dorul de tine.

Ea bucuroasa fugi in curtea casei ei. Tanarul se opri din mers si ingheta cateva secunde. Da sa se intoarca cu spatele si sa se indrepte spre casa, dar auzi glasul fetei.

- O sa-mi fie dor de tine... , striga ea din spatele gardului pe care se sprijinea cu mainile, incercand sa zareasca chipul lui printre scanduri.

- Ne vedem in vise! Te voi astepta oricat de mult ar dura... , ii raspunse tanarul bucuros, dupa care intoarse spatele si se indrepta spre casa.

Fata se ridica atunci in picioare si il privea pe tanar cum se indeparteaza. Bucuroasa, se indeparta de gard si se duse in casa.

Linistea se lasa peste drumurile acum goale, peste potecile acum innecate in intuneric... Nimic nu mai misca, nimic nu se mai aude. E liniste. Doar zambetele celor doi mai rasuna in vazduh, zambete ce sunt un strop de lumina intr-o mare de intuneric, zambete din care se nasc cele mai frumoase vise...

Capitolul 2 - Un zambet nascut pentru a sterge o lacrima

2008-07-09T04:43:00.001-07:00

Câte zile mai târziu, pe înserate... aproape noapte. Tânăra tocmai se întorcea din oraş. Obosită, după o zi ce încă o apăsa pe umeri, trece agale pragul apartamentului ei. Îşi scoate cu greu încălţările, şi se uită în oglindă. Zâmbeşte copilăreşte şi scoate limba... Îşi pune pardesiul în cuier şi se îndreaptă către bucătărie... Aruncă o privire în frigider, dar se răzgândeşte şi-l închide. Se duce în sufragerie. Aprinde lumina şi caută telecomanda. Se aşează în fotoliu şi se ghemuieşte, pana ce ajunge să-şi ia genunchii în braţe... Când să deschidă televizorul, se opreşte! Era o linişte apăsătoare în cameră... Fiecare colţişor îi amintea de el. Atunci mâna începu să i alunece de pe picioare, pana ce ajung lipite de fotoliu... Tot trupul parcă îi amorţea. "Mi-amintesc când stăteam amâdoi în fotoliul ăsta. Ce înghesuiţi mai eram!", îşi spuse ea în gând. Atunci, ca şi cum ciupită, iese din transă. Oftă, în amintirea acelor vremuri şi deschise televizorul... Trecu peste toate posturile pe rând însă niciunul nu-i spunea nimic. Îl lăsă pe un post oarecare, numai pentru ca sunetul televizorului să umple apartamentul gol.

- Parcă am văzut ceva dulce în frigider, totuşi! Să nu se strice.

Zâmbind, sare din fotoliu, şi se indreaptă către frigider. Scoate îngheţata din congelator, şi o linguriţă din sertar... Cu fiecare linguriţă de îngheţată parcă se mai trezea puţin.

- E la fel de dulce ca şi buzele lui când ne trezeam dimineaţa să vedem răsăritul de Soare şi afară era frig ...

Atunci se lăsă pradă dorului de el. Chipul i se lăsă în jos, ochii vedeau doar chipul lui, trupul îi simţea răsuflarea lui...

- Poate un duş îmi va face bine!

Lasă îngheţata cu linguriţa în caserolă şi îşi scoate încet cămaşa de pe ea.... O lasă pe scaunul de pe care tocmai se ridicase. Pe hol ajunsă, îşi scoate pantalonii şi îi aruncă în urma ei... Aproape goală ajunge în baie, lasând în urma ei toate hainele... întocmai cum făcea când el venea târziu, şi ea îl aştepta.

- Ce mult îi mai plăcea să mă caute! Ce mult îmi plăcea să fiu găsită...

Potriveşte apa şi se bagă sub duş... Încet, începe să-şi mângâie gâtul... mâinile... şi ajunge să se ţină în braţe.

- Mi-e dor...

Atunci se rezemă cu mâinile pe peretele de sub capul de duş, şi lăsă apa să-i ude părul... lacrimile i se pierd printre picăturile de apă.

- Mi-e dor să mă alinţi... să mă ţii în braţe... Mi-e dor să-ţi aud inima bătând!

Brusc, ridică fruntea şi lăsă apa să-i spele lacrimile. După încă 5 minute, iese de la dus şi îşi ia un prosop pe ea... Se uita în oglindă şi-şi zâmbeşte provocator.

- Ce frumoasă eşti!

Îşi usucă părul şi sună prietenele.

- Ieşim în seara asta? ...

Orele trec precum secundele şi noaptea se face zi... Tânăra se trezeşte în patul ei, cu perna la picioare şi cu plapuma pe jumătate jos.

- Ce bine am dormit...

Se întinde... ca şi cum ar vrea să strângă tot patul în braţe... Încă în pijamale, se ridică din pat şi se duce la fereastră, pe care o deschide larg. Scoate capul pe geam şi stă minute în şir doar privind... Era dimineaţă şi Soarele abia apăruse. Păsările abia începeau să se trezească...

- Ce zi frumoasă o să fie azi. În cât e astăzi? Parcă am un calendar pe undeva in bucătărie.

Se duce in bucătărie şi vede calendarul pe perete. Trece încet cu mâna peste fiecare luna, peste fiecare săptămână, şi aproape că îşi amintea ce a făcut în fiecare zi peste care trecea cu mâna... mai ales zilele pierdute cu el ... Ajunge în cele din urmă şi la ziua de azi.

- Aproape e gata şi vara asta. Ce-ar fi să fac o vizită bunicilor. Ştiu că mă băteau la cap părinţii să mă duc.

Zis şi făcut. Caută haine şi o valiză... sună la bunici să îi avertizeze că le vine nepoţica, se urca în maşină şi pleacă la drum. Două,trei ore pe drumurile patriei şi ajunge la destinaţie. Nici nu apucă să se dea jos din maşină că bunicii o şi încercuiseră.

- Draga mea, de când nu te-am mai văzut. Eu şi bunicul chiar ne gândeam la tine acu două zile. Vino să te strâng în braţe... Ce mare te-ai făcut, mai să nu te recunosc.

- Nu eu m-am făcut mare bunico, matale te-ai făcut mai mică.

Zâmbind, o ia în braţe pe bunica ce o crescuse când era mică. Bunicul o privea cu o lacrimă în colţul ochiului, aşteptându-şi parcă rândul de a-şi lua nepoata în braţe.

- Bunicule, nu vrei să mă iei în braţe? Nu te bucuri să-ţi vezi nepoţica?... răspunse tânăra punând un botic dulce de copil răsfăţat.

- Te-ai făcut frumoasă. Nu mai eşti o nepoţică. Vino la moşu să te strângă în braţe...

- Mi-a fost dor de tine bunicule...

- Şi mie mi-a fost dor de tine. Chiar era prea linişte în sat fără tine.

- Mi-a fost dor de amândoi.

Mai stau 2-3 minute privindu-se, uimiţi parcă de cum trecuse timpul peste ei, şi de urmele lăsate de acesta pe chipurile lor şi pe inimile lor. Tânăra tresare amintidu-şi că totuşi are bagaje de luat din maşină. Se duce şi ia valiza din portbagaj şi închide maşina. Toţi trei intră în curte şi apoi în casă, pentru a-i arăta camera în care va sta. Îşi aranjează totul şi apoi se pun să pregatească o masă copioasă, demnă de o regină. Soarele priveşte curios desfăşurarea evenimentelor, însă luna parcă îl împinge de la spate să-i lase locul, sa vadă şi ea ce se întâmpla. Albastrul cerului pare să se scurgă şi lăsa locul negrului de sub el. Stelele încep timid să-şi facă apariţia... Bunicul şi fata stăteau pe treptele casei...

- Mereu am iubit cerul de aici bunicule.

- E frumos, dar recunosc că nu l-am mai privit de mult. Mă duc înăuntru să o ajut pe bunica să strângă masa.

- Vin şi eu?

- Nu, stai aici. Om fi noi bătrâni, dar ne descurcăm.

Tânăra rămâne singură pe prispa casei, şi priveşte în sus... Se lăsă cuprinsă de amintiri şi gânduri.

- Nici aici nu pot scăpa de tine.

Amintirea lui o macină şi aici. Poate că totuşi timpul o va ajuta. Mâine e o noua zi şi are multe de făcut. Nemaiputând aştepta,trce prin bucătărie să îşi sarute de noapte bună bunicii. Apoi, se duse în camera ei şi se băgă sub cearşafuri. Un miros dulce de la florile din faţa casei îi umplu camera, miros ce o hipnotiza şi o adormea. Cu ochii închişi, pe jumătate adormită, şopteşte cât numai ea să audă mă bucur că am venit aici. De mâine simt că ceva se va schimba.

Timpul trece şi Soarele începe să-şi facă simţită prezenţa, razele acestuia strecurându-se printre perdelele trase. Pe geamul deschis intra încet un parfum de flori, un parfum al unui nou început. Caldura Soarelui acoperă chipul fetei, şi reuseşte să o trezească. Face ochii mari şi se întinde. Apoi se ridică din pat şi-şi continuă ritualul de dimineaţă. Deodată, vocea bunicii tulbură calmul din casă:

- Haide fata mamii că masa e gata.

- Vin bunico imediat...

Bunica pregatise mâncărurile care ştia că-i plac fetei. Masa era încărcată şi la vederea ei, fata parcă se trezise cu adevărat. Un zâmbet discret aparu pe colţul gurii acesteia, un zambet ce parcă anunţa o zi interesantă, o zi frumoasă.

- Bunico, nu trebuia să faci aşa de multe.

- Păi trebuie să-mi răsfăţ prinţesa, nu?

- Trebuia totuşi să-mi zici că te ajutam.

- Am vrut să te trezesc, dar când am intrat la tine şi am văzut ce frumoasă şi liniştită eşti când dormi, nu am putut să te deranjez. Mănâncă acuma că se răceşte.

- Poftă bună. Mănâncă şi bunicu?

- E plecat la gradina din sat. Putin mai tarziu o sa ma duc si eu la el, si ma gandeam ca vrei sa vii cu noi, sa iti amintesti de campiile si potecile pe care fugeai cand erai mica. Sa vezi ce s-a mai schimbat prin sat. Sa mai iesi si tu din casa.

- Vin, dar numai daca ma lasi sa va ajut.

Bunica zambi vazand ca tanara se schimba peste noapte, ca acum ochii ei sclipeau ca in copilarie, ca in vocea ei se simtea dorinta de a se juca din nou. Bunica isi face de treaba prin curte in timp ce tanara serveste masa. Amandoua isi termina treburile si se indreapta spre gradina din capatul celalalt al satului, unde era batranul. Pe drum fata vede case care chiar si dupa atatia ani, era la fel. Aceleasi culori in tot satul, aceleasi fete sculptate de timp la oameni, aceleasi sunete de animale in fundal. Nimic nu s-a schimbat, nimic nu era iesit din comun. Doar timpul era altul. Mergand si intrebandu-si bunica de vechii ei prieteni, fata afla cu ei fie sunt plecati la orase, fie in strainatate. Doar unul era in sat ramas, unul si cel mai important in acelasi timp. Era un tanar cu care fata a descoperit intregul sat si padurile si campiile din jur. Un tanar langa care fata se simtea fericita si protejata.

- Si unde e bunico acuma? , intreba fata cu o oarecare sfiala in voce.

- E tot la casa parintilor. De cand tatal lui a murit, e singurul sprijin al mamei lui. Acum e invatator la scoala din sat.

Tanara isi propune sa treaca sa-l vada maine. Stia unde e casa lui, caci fusese de multe ori acolo, si drumul nu-i era strain.

- Daca vrei, poti trece azi mai pe seara. E mereu acasa seara.

- Cred ca asa voi face bunico. Chiar sunt curios daca s-a schimbat.

- A crescut acum. Un om bun la suflet. O sa vezi tu cand o sa-l vezi.

Fata parea sa f ie emotionata la gandul ca-l va revedea. Isi ia bunica de mana si grabeste pasul, parca dorindu-si sa treaca mai repede timpul. In cele din urma ajung la gradina. Bunicul fetei era deja cu munca pe jumatate gata.

- Ai adus-o pe pe fata aici. Mai tii minte cand te duceam in spate pana sus acolo pe deal?

- Da bunicule. Si mai tin minte ca era si marul de acolo copc, si le culeageam cu mana mea. Hai ca vreau sa va ajut sa terminam mai repede.

- Dar ce-i cu atata graba? , intreba uimit, si totusi zambind, bunicul.

- Pai bunicule, am o intalnire cu cineva mai pe seara. Numai ca el nu stie ca nimic.

Bunicul zambi de sub barba lui alba, si fata il lua de mana si cei trei si-au continuat drumul spre casa. Nici nu intrara bine pe poarta ca fata si iesi indreptandu-se spre locul unde stia ea ca e casa vechiului ei prieten.

- Mi-amintesc cand m-am intrecut cu el; cine se urma mai repede in varful copacului asta. A crescut insa copacul de atunci. Si uite poteca care duce spre rau. Acolo am invatat sa prind peste cu mana.

Tanara priveste in sus si pune mainile amandoua la spate. Pe chipul ei se contureaza un zambet de copil rasfatat. In ochii ei se citeste emotia pe care o avea cand era mica, inainte de o mare aventura. Gandul ei zboara la copilaria ei, la fericirea de a fi a nimanui, la dorinta de a descoperi si a cerceta, la bucuria de a trai.

- Ce vremuri. Ce frumos a fost. Ma gandesc daca isi va aminti de mine. Banuiesc ca nici nu stie cum ma mai cheama.

Casa tanarului incepea sa apara. Ajunge in fata portii si se opreste. Trupul ei ar vrea sa intre, dar inima parca nu o lasa. In mintea ei se incinge o lupta: „Sa intru? Sa nu intru? Si daca nu ma mai stie? Si daca nu ma va recunoaste?”. Intrebarile sunt multe si raspunsurile foarte putine. Isi ia inima in dinti si apasa pe clanta. Cand sa intre pe poarta, simte o mana pe umar.

- Ai mai invatat sa te urci in copaci? Ca tin minte ca pe vremuri trebuia sa te ajut mult, nu gluma. Si acum esti mai grea decat atunci.

- Sa stii ca nu sunt grea. Si de urcat in copaci nu ma mai urc. Dar sa stii ca mi-a fost dor de tine.

Fata se intoarce si zareste ochii tanarului. Zambetul ei parea de necontenit. Se putea citi si fericirea pe chipul baiatului. Tanara sari in bratele lui si se lasa cu toata greutatea trupului ei, in tocmai ca pe vremuri.

- Totusi, cred ca te-ai mai ingrasat putin.

- Ha ha... Mi-a fost dor de tine, si tu nu zici nimic?

- Te-ai facut mai frumoasa. Si sa stii ca si mie mi-a fost dor de tine. Dar de ce vorbim aici, hai inauntru. Abia astept sa-mi povestesti despre ce ai mai facut.

- Numai daca ma servesti cu ceva bun.

- Normal, raspunse tanarul razand. Aproape ca uitasem ce mult iti plac prajiturile mamei.

Cei doi intrara in curte razand si vorbind. Poarta ramane deschisa, insa in urma lor vantul o inchide incet, parca nevrand sa deranjeze conversatia tinerilor. Cerul isi pierde din culoare, si incepe sa-si faca aparitia intunericul. Conversatia celor doi se intinde in noapte. Peste sat se asterne o perdea de tacere. Animalele sunt la locul lor, oamenii la casele lor. Liniste si intuneric. Doar atat se regasesc pe strazile satului. Numai rasetele celor doi se pot auzi doar de cei ce trec prin fata casei baiatului. Sunt zambete de copii mici, zambete ce satul nu le mai auzise de ani de zile, sunt zambete ce ar sterge lacrimile oricui.

- Ce tarziu s-a facut, trebuie sa plec.

- Te insotesc, nu te las sa pleci singura la ora asta.

- Stai linistita. Doar sti bine ca te bateam la lupte mereu.

- De fapt, eu te lasam sa castigi.

- Minti. Daca vrei, poti sa ma conduci pana la poarta.

- Bine. Dar cu o conditie. Maine mergi cu mine sa-ti arat ceva frumos in padure.

- Bine. Promit. Hai, mergi sa ma insotesti?

- Imediat domnisoara.

Tanara zambeste si tanarul galant o insoteste pana la poarta. Cei doi isi iau la revedere si-si promit sa se revada maine. Tanarul ramane in poarta si priveste cum imaginea fetei se pierde intre lumina becurilor si intuneric noptii, si cum imaginea ei se scurge incet in timp ce tanara coboara spre casa bunicilor ei.

- Pe maine atunci, sopteste tanarul cat numai el sa auda.

- Abia astept sa te revad, raspun de tanara in gandul ei...

Capitolul 1 - Doar un raspuns imi doresc

2008-07-09T04:34:00.000-07:00

Ceasul arată 12.00. Într-un pat dintr-un apartament al unui bloc oarecare, o tânăra încă moţăia sub cearşafurile de catifea. Înainte să deschidă ochii, în mintea ei apăru visul ce l-a avut azi noapte. „ Oare azi va fi mai frumos decât in visul meu? Parcă aş vrea să-l mai continui putin... ”. Cerul era senin şi de un albastru aproape ireal. Doar luna se vedea, inchisă de Soare într-o colivie albastră; noaptea regină, ziua o simplă pată albă pe albastrul infinit.

Tânara îşi aruncă faţa în pernă, refuzând parcă lumea de afară, însă atunci aude telefonul sunând. Fără să întoarcă capul sau să se ridice din pat, caută telefonul în jurul ei cu mâna. Îl găseşte într-un târziu. Răspunde, şi imediat ochii i se deschid larg şi încep să lucească la auzul vocii unui bărbat.

- Bună. Te-ai trezit?

- Aproape. Dar n-ar mai fi fost nevoie dacă erai şi tu langa mine, iubitule.

- Ştii doar că nu am putut. Sper că n-ai uitat că avem ceva important de discutat. Nu ai uitat, nu?

- Păi ... tânara caută în mintea ei, şi în cele din urmă constată că uitase ... Cum să uit. Voi fi acolo la 18.00!

- Era 19.00. În Parc, da?

- Da, 19.00. Vroiam să zic că plec la 18.00 de acasă. Bine, în Parc. Să fii acolo. Mi-e dor de tine... Nu te-am mai văzut de atâta timp.

- Voi fi acolo. Ne vedem mai târziu. Pe curând!

- Papa... Puuuup dul....

Tânara nu apucă să termine pupicul şi convorbirea se întrerupe. În gandul ei se naşte nesiguranţă, şi în stomacul ei se face un mic gol. „ Oare de ce mă simt atât de ciudat? Ceva totuşi e în neregulă... Poate doar am dormit prost ”. Sare din pat şi se duce direct în baie... Porneşte duşul şi încearcă apa cu mâna. „ E perfectă ”. Îşi lasă toate hainele deoparte şi se lasă sedusă de sunetul picăturilor, de aburii ce schimbau complet baia dându-i aura unui tărâm fermecat, învăluit în ceaţă. Intră sub duş şi picăturile încep să-i curgă pe piept, picătură cu picătură mângâindu-i trupul până la vârful picioarelor. Ajunge toată sub duş, cu mâinile pe sticla aburită din jur... cu ochii în jos... cu gândul la el... Termină repede duşul. Opreşte apa şi ia un prosop pe ea. Când să iasă din baie îşi zăreşte chipul în oglindă. Părul ud... picături de apă pe chipul el... ochii umflaţi de la aburi. „ Parcă aş fi plâns toată ziua ”. Zâmbeşte, se usucă şi intră în dormitor. „ Ce dezordine... De unde să încep? ”. Aranjează patul, pune hainele de pe scaun şi din pat la locul lor. „ Parcă e mai bine. Acum, cu ce mă îmbrac? ”. Se uită în dulap şi alege hainele ce o făceau sa se simtă bine. Se îmbracă şi se uită la ceas.” E 17.45. Hai că plec acum şi ajung mai repede. Poate ajunge şi el mai repede ”. Zâmbind la gândul că-l va revedea, pleacă spre Parc.

Afară era o zi frumoasă de august. Cerul era lipsit de nori însă căldura Soarelui mângâia, şi nu tăia ca în alte zile. Pe străzi vedeai familii întregi, tată, mamă, fii, ieşind pe stradă pentru a se plimba... bătrânii, îi vedeai în parcuri la o partidă de şah, amintindu-şi de trecutul lor, şi lăudându-se cu copiii şi nepoţii. Tânăra aproape ajunsese în Parc. Se uită la ceas. Era 18.30. „ Am ajuns cam devreme”. Se aşează pe o bancă şi caută în jurul ei ceva plăcut să privească. Printre crengile copacilor se aud păsări cântând. Pe jos câte o vrăbiuţă sau porumbel căuta o firimitură... puţin mai încolo sunt copii în balansoare şi părinţi ce râd cu ei. Tânăra se uita vrăjită în jur, zâmbind ca un copil ce aşteapta emoţionată să vadă ce i-a adus Moş Crăciun sub brad.

Deodată, lânga ea se aşează un tânăr. Un pic surprinsă, se uită la el. Obrajii i se roşesc un pic părând a fi acum muguri de trandafir, ochii parcă îi lucesc precum stelele in miez de noapte, zâmbetul e mai larg ca niciodată... Sare îl ia în braţe, şi-l strânge lângă trupul ei.

- Ai ajuns scumpule! Ce dor mi-a fost de tine...

- Ţi-am spus că avem ceva important de discutat, cum să lipsesc?

- Sunt aici, ce mai rămâne de vorbit...

Tânărul ia mâinile fetei din jurul lui şi le pune una lângă alta, şi le acoperă cu mâinile lui. Privind-o în ochi acesta îi răspunde.

- Da, aşa e... Am venit să-mi iau la revedere.

- Adică cum... la revedere? Pleci din nou? Abia ai venit ...

- Nu plec din nou. Plec... pentru totdeauna. Nu e un la revedere, ci e ACEL la revedere.

Ea nu ştia ce să zică. Încremenise. Zâmbetul i s-a şters. Obrajii i s-au învineţit. Strălucirea din ochii ei devenise întuneric, un întuneric din care doar lacrimi se puteau naşte.

- Am greşit eu cu ceva? Am spus ceva ce nu trebuia? ...

- Nu e vina ta. Tu eşti perfectă... Eu sunt problema. Nu pot să rămân. Îmi pare rău...

- De ce... Spune-mi cum pot face să nu pleci?

- Nu poţi. Te rog, acceptă situaţia aşa cum e. Te rog, uită-mă şi lasă-mă să plec...

- Nu vreau. Am nevoie de tine, te vreau lângă mine... Nu vreau...

Din ochii săi negri şi plini de durere, o lacrimă se naşte în cele din urmă... o lacrimă ce singură alunecă pe obrazul ei învineţit de-atâta suferinţă, învineţit de durerea ce o ucidea pe dinăuntru. E tristă pentru că nu întelege... plânge pentru că a pierdut tot ce iubea mai mult... suferă pentru că toate visele sale se legau de el... Şi totuşi iubeşte pentru că ăsta e ultimul lucru care i-a rămas de făcut... Realizând ce zice tânărul, fata răbufneşte, parcă încercând să scape de presiunea din inima ei, de golul imens ce se formase în stomacul ei.

- Pleacă de aici... Mi-ai luat inima ca să mi-o frângi acum? Eşti totul pentru mine, şi acum vrei să mă laşi fără nimic? Te urăsc... PLEACĂ!!!

Tânărul se apropie de ea, şi nu rosteşte niciun cuvânt, nu face nici un gest, nici pulsul nu-i mai bate, doar o lacrimă în colţul ochiului îi apare. Încet, lasă chipul în pământ şi dă să se ridice, când fata îl prinde de mână şi îl trase înapoi. Tânărul ridică privirea şi întâlni ochii, acum roşii, ai fetei. Ea îl sărută, parcă din dorinţa de a uita totul, şi de a o lua de la început... El, nu schiţă însă niciun gest, lasă privirea adânc în pământ şi cu tandreţea unui tată, o împinse pe tânără. Confuză şi uimită, aceasta nu vroia să înţeleagă ce se întâmplă... De fapt, era vorba de sărutul de adio. Privind-o pe fată acesta îi răspunde:

- Cândva, erai tot ce mi-am dorit. Acum eşti tot ce am vrut, însă nu mai eşti ce vreau. Iartă-mă... Adio.

Tânărul se întoarce, şi plângând se îndreptă spre ieşirea din parc. Tânăra rămase încremenită pe băncuţă, nemaiputând să se mişte. De plâns numai plângea, dar nici de simţit nu mai simţea nimic... Era ca şi piatra... Totul pentru ea se năruise, chiar şi ultima speranţă... Nu mai avea pentru ce trăi, nu mai avea la ce spera... nu mai avea nimic. Fata care cândva te vrăjea cu dulcele ei zâmbet, acum te ucidea cu îndurerata ei privire... Era, ca şi moartă ... Se uită la ceas. Era 19.00. Se uită în jur, şi el nu era. “ S-ar părea că nu a mai ajuns… ” îşi spune singură, parcă încercând să uite… Se ridică şi îşi lăsă trupul în bătaia vântului, vânt ce îi mangaie trupul conturându-l cu fiecare adiere. Se lasă dusă oriunde, numai departe de el să fie... În mintea ei încep să apară toate amintirile plăcute petrecute în doi, toate zâmbetele pe care şi le-au împărtăşit, toate nopţile pierdute ca nebunii doar ţinându-se de mână prin parcuri, fugind pe plajă sau pierduţi printre valurile mării, doar ei doi şi luna de pe cer... Însă totul a fost doar un castel de nisip, un castel ce se dărâma sub greutatea fiecărei lacrimi a tinerei...

Timpul trecea mai rapid acum pentru ea, însă ei nu-i mai păsa... vroia doar să uite, vroia doar să fugă, vroia să urle şi să se facă linişte în inima ei... Însă tot ce-şi dorea cu adevărat era un răspuns la întrebarea ce o frământa: „ De ce? ” ... Şi din misterul ce a născut această întrebare, alte mii se nasc în fiecare secundă. „Cu ce am greşit?... Ce s-a întâmplat?... De ce s-a ajuns aici?... Oare m-am înşelat eu?... Oare m-a minţit el mereu?”... Profitând de neatenţia fetei, vântul o poartă unde doreşte el cu gândul de a o răpi, însă, văzând lacrimile ei, până şi sufletul lui se frânge... aşa că o duce într-un loc în care speră ca lacrimile ei să se şteargă. Vântul suflă puternic atunci şi părul fetei îi veni în ochi, lucru ce rupe transa în care aceasta părea sa fie cufundată... Asemenea unui nou născut, tânara cade în genunchi, uitând parcă ce înseamnă mersul... viaţa... negându-şi parcă existenţa, şi cade cu chipul în palmele ei strânse... Nu se poate opri din plâns... Trec câteva momente şi deodată ceva se întâmplă. Tânăra e înconjurată de o lumină albă... Cu lacrimile încă brăzdând chipul ei, îndepărtează mâinile şi priveşte în sus... Era luna ce o privea zâmbind, cu toate stelele care se întreceau în jonglerii şi acrobaţii vrând să o înveselească pe fată... Ea, şterge ultima lacrimă cu mâna, însă zâmbetul nu îl arată... Coboară privirea din cer şi se uită în jurul ei. „ Unde sunt? Cum am ajuns aici? ”... Atunci vântul îi şopteşte la ureche: "Gata cu întrebările. E timpul să zâmbeşti". Speriată de locaţia necunoscută şi vocea auzită, fata se ridică în picioare... „Ce catifelat e nisipul noaptea. Aproape că uitasem sentimentul ăsta... Parcă ar fi acoperit cu petale”. Face un pas, doi, şi în acelaşi timp se uită în jurul ei. O lume nouă, un tărâm magic, un basm... „Unde sunt?” Copacii păreau să i se închine sub lumina blândă a lunii... Scoicile păreau să danseze pe o melodie ce doar marea o putea intona... Toată plaja era vie doar pentru ea... Dar nimic nu o putea atrage în acea horă a veseliei. Ea părea indiferentă la eforturile tuturora... Păşind agale, ca şi cum nimic n-ar mai exista pentru ea pe acest Pământ, se apropie de mare. Îşi dă jos încălţările şi le lasă undeva în urma ei. Se apropie de apă. „Ce rece e! ”. Deodată, zări un val ce tocmai se repezea să o atingă. Tânăra trage repede mâna, speriată de avântul acelui val, care atunci se sparge şi încet se scurge înapoi în ocean...

- Ce l-a apucat? , se întrebă cu voce tare fata.

- A vrut să atingă un înger şi a riscat totul pentru asta. Acum a disparut! , îi răspunse o voce dinspre ocean.

Tânăra se întristă pentru că acum înţelegea ce a vrut acel val.

- Dar nu te întrista copila mea, căci acel val te-a mai atins de multe ori când erai în apă sau fugeai pe plajă... A vrut doar să te mai atingă încă o dată, acel vis al lui!

- Eu, să fiu visul cuiva? Eu sunt doar un coşmar...

Fata se aşează jos şi strânge genunchii între mâinile ei. Îşi aşează chipul pe genunchi şi dă să plângă din nou. Atunci un val mai mare se sparge pe mal şi o udă pe faţă.

- Să nu indrăzneşti să plângi. E un val care visa să te atingă şi a reuşit plătind scump. Dar să ştii că sunt mii de valuri care ar da totul doar pentru a nu te mai vedea plângând.

- De ce? Cu ce sunt eu aşa de specială? De ce eu?

Atunci se făcu linişte. Hainele ei confortabile acum o strângeau. Fata se ridică în picioare şi îşi scoase bluza şi pantalonii pe care îi aruncă pe nisipul uscat din spatele ei... Încet, se lasă dusă de apă... mai întâi câte un picior, un pas mic, până când apa ajunse la mâinile ei. Ca şi cum ar fi fost într-un lan de flori, îşi trece mâna pe deasupra apei în care lumina lunii se reflecta... Cu un chip care arăta durere, cu un zâmbet spart, cu o inimă pierdută, ea părea un înger cu aripile de plumb... Înaintă în apă, până aceasta îi acoperi tot trupul, până la gât. Închise ochii şi îşi aminti de nopţile în care el era cu ea... erau ca şi ciocane acele amintiri, şi-i loveau chiar şi inima... Un ţipăt puternic se născu în pântecul ei, ţipăt ce înainta repede, până ce în cele din urmă a fost eliberat... ”DE CE!!!”... Lasă privirea în jos şi văzu luna... Ridică privirea şi văzu cum luna cu lumina ei parcă încerca să o ţină în braţe...”De ce eu”, şopti fata în liniştea nopţii.